Mă numesc Iosif. Am 83 de ani şi stau pe strada Energiei. Aceasta este povestea mea.

M-am născut la ţară, în Sighet. Aveam o casă mică, modestă aş putea spune şi nu eram bogaţi. Două camere pentru părinţii mei, pentru mine şi cele două surori mai mici. Acolo au stat bunicii mei şi era locul meu preferat. Mama avea o grădină cu flori, iar tata un hambar cu un cal la care ţinea foarte mult.

Anul naşterii mele, după cum puteţi constata singuri, este 1925. Cu câţiva ani înainte de cel de-al doilea război mondial. Copilăria mea, sau cel puţin atât cât a durat, 13 ani, a fost frumoasă, plină de bomboane, zâmbete, jocuri cu prietenii. Poate 14 deoarece abia atunci au venit trupele SS după noi. Am fost duşi într-un loc destinat numai celor ce aveau să fie trimişi undeva departe. Am stat acolo 1 an până ne-au mutat într-un lagăr de concentrare din interiorul Germaniei. Tata a fost împuşcat în faţa mea. Din acel moment viaţa mea s-a schimbat radical. Am fost pus la muncă şi am încercat să supravieţuiesc. 15 ani aveam…

Mama împreună cu surorile mele au fost repartizate în partea stânga. Coadă ce ducea la gazare, apoi la crematorii… Am rămas singur, singurul care a supravieţuit până în acel moment. Au urmat 5 ani de care aş vrea să nu îmi aduc aminte. De torturi, bătăi, Appell, chemarea la muncă, locuri infecte de “locuit” şi o igienă… inexistentă. În aceşti ani lagărul 45 a fost “casa” mea.

Când, în sfârşit, pe 15 aprilie 1945, am fost eliberaţi nu ştiam unde să mă duc. Nu mai aveam pe nimeni. Familia mea, acele persoane în jurul cărora s-au învârtit primii 14 ani ai vieţii mele, acele persoane care mi-au oferit mereu dragostea lor nu mai erau… Singur într-un loc necunoscut. Soldaţii americani m-au dus până într-un centru în care se aflau foştii deţinuţi. Am stat acolo câteva luni şi m-am dus în Ungaria, unde credeam eu că e “casa mea”…

Nu mai era nimic din orăşelul în care am copilărit, nu mai era nimeni… Am încercat să îmi refac casa, viaţa… Acolo nu am reuşit.. Amintirile mă chinuiau. M-am mutat în România, la Bucureşti. Pe strada Energiei. Am fost angajat de un domn care a aflat povestea mea. Ajutam la treburi minore, dar în timp am reuşit să mă pun pe picioare. A fost greu, dar nu se compara cu nimic din trecut. M-am căsătorit şi acum trăiesc bine cu soţia mea. Copiii sunt mari şi le-am oferit copilăria pe care eu nu am avut-o.

Am supravieţuit ca să spun adevărul. Totul are un sens, al meu a fost să duc neamul meu mai departe.