Într-o dimineaţă mâncam o clătită cu ciocolată. Şi cum mâncam eu clătita şi îi curgea ciocolata aud un zgomot puternic. Mă uit în stânga, mă uit în dreapta. Nimic. Nimic?! Dar zgomotul este atât de enervant. După ce mi-am terminat clătita m-am dus afară. Din balcon îl văd pe Vasile. Vasile Sfârc. Vasile Sfârc drept. Mda. Asculta manele şi eu nu urăsc nimic mai mult decât manelele.

Strig la el. Nu aude. Păi cum să audă dacă era muzica dată aşa de tare? Prost om. Dar ce ţi-e şi cu el?

Am stat ce am stat zicând că poate s-o simţi şi el. Păi cum? Se simte? NU. Ies iar pe balcon şi strig la el. Uimitor, de data asta mă aude şi îmi răspunde: “Lasă-mă Ioane!”. Ce sec… Aşa e cu manelistii, sunt mai grei de cap. Şi Sfârc, şi manelar… şi Vasile!

Am coborât la vecina de jos, Dana Bucă. Dana Bucă dreaptă. Şi ea era foarte revoltata că Vasile ascultă manele aşa tare. Ne-am hotărât să mergem împreună la administrator… El stă sus la etajul 9, între Vlad Ureche şi Gheorghe Falcă… Îl cheamă Mare. Nu credeam că există un asemenea nume… Culmea e că numele de famelie este Nas. Mare Nas îi zicem. N-are nasul mare. E de treabă. De obicei rezolvă problemele în bloc.

Ne-am dus toţi trei la Vasile Sfârc drept: eu, Dana Bucă şi Mare Nas şi am început să-i batem la uşă. Muzica părea tot mai tare… iar Vasile Sfârc părea sa ne ignore.

După ce am mai batut la uşă in jur de 3 ceasuri - am facut cu rândul, eu un ceas, Dana un ceas, administratorul alt ceas - ne-am hotarat să-i spargem uşa… Vlad Ureche de la 9 a adus un topor şi am început să-i dăm in uşă.

Poc, ţop, trosc şi intrăm în balconul lui Vasile Sfârc. Muzica răsuna atat de tare încât însuşi Vlad Ureche, caruia îi place muzica, a leşinat.

Dana Bucă apoi l-a găsit pe Vasile Sfârc drept pe jos, întins, într-o poziţie de sfârc căruia îi e frig. I-am verificat eu pulsul - căci nu degeaba am făcut cursul ăla de prim-ajutor - şi am strigat: “Îi mort!”.

Era mort… Nici azi nu se ştie clar cauza morţii lui Vasile Sfârc. Totuşi ţin să vă avertizez… maneaua ucide!

[Va urma…]