Acum câteva săptămâni eram mai de dimineaţă pe la Unirea, aşteptam o colegă să caut un cadou pentru prietenul meu. Ca de obicei am ajuns mai devreme şi am ieşit uşor din metrou (ştiam că Andreea întârzie). Am primit un pliant şi m-am postat lângă un stâlp. Am făcut un avionaş din acel pliant; nu, nu zbura pt că nu era făcut corect, dar eu eram mândră de el. Oamenii treceau pe lângă mine, poate fără să observe că cineva se uită la ei şi le zâmbeşte. Da, le zâmbeam pentru că ei au uitat de acest lucru. Toţi au îmbrăcat nişte feţe posomorâte când au ieşit din casă şi au uitat să se bucure de … viaţă. Stătem eu acolo sprijinită de un stâlp şi priveam în jur. Lângă mine era un domn. S-a uitat de două ori la mine, apoi vine cel pe care îl aştepta. Voia să îi dea CV-ul lui; deci mai sunt şi oameni care vor să facă ceva cu viaţa lor. După ce pleacă cei doi vine un bătrân şi întreabă un domn ceva de o casă de pensii încep să discute despre neajunsurile vieţii. Ce ţi-e şi cu viaţă? Stau să mă gândesc că am doar 16 ani şi ceva şi am realizat nişte chestii, minore ce-i drept, dar m-am simţit mândră de mine în acele momente. Împlinită e cuvântul.
E ciudat cum poţi merge pe stradă fără să priveşti în stânga şi îndreapta, fără să te intereseze dacă femeia de la chioşc îşi bea cafeaua şi citeşte ziarul ca în fiecare dimineaţă, că bătrânul de la colţ încă cerşeşte pentru a-şi lua o pâine şi trece de încă o zi din viaţă lui devenită mizerabilă, fără să îţi pese că pe jos e noroi şi fără să îţi pese că e un soare sus care străluceşte.
Cum mă uitam la lume mă gândeam la ce se gândesc. Ştiam că voi veni acasă seara şi voi scrie ceea ce vedeţi voi acum însă într-un format mai poetic; ca de obicei mi-am uitat ideile şi redau doar ce îmi amintesc. A fost o zi … plictisitoare ca să nu zic rea. Ore aproape deloc, aceeaşi clasă cu 28 de inşi care fiecare are idei diferite despre ziua asta şi mai ales un eu care chair nu are idee de ce ziua asta a fost. De azi mi-m propus să zâmbesc mai des, chiar şi fără motiv. Un zâmbet poate face pe cineva feiricit; un sărut poate schimba total ziua cuiva şi o îmbrăţişare face mai mult decât multe cuvinte. Probabil pare banal tot ce am scris, dar măcar exprim ce e în sufletul meu. Vă doresc un zâmbet, un sărut, o îmbrăţişare. Nu vă veţi dori nimic în plus după ce le veţi primi.

Deci m-am mutat. Vin de pe blogspot unde nu prea imi placea si nici nu prea mergea bine. Cam bloca calculatoarele oamenilor asa ca l-am rugat pe Ariel sa imi faca un subdomeniu la we3d.net. Sper sa ma tin de scris aici (chestii pertinente, yadda yadda). Wish me luck xD

P.S.: Daca citesti, comenteaza. Nu conteaza daca e de bine sau de rau. Macar iti zici parerea - traim intr-o tara libera.