Dama de pică

O damă de pică pe stradă se plimbă
Avea dresul rupt şi fusta şi-o strângea
De un preot în sutană neagră ea fugea
Şi rozariul pe piept îi atârna.

Se învârte în cerc, cade în fund
Şi rupe crucea plângând.
O joacă de copil, asta a dovedit
Că pe preot ea nu l-a iubit.

Acesta a spus că va rămâne cast
Nu va pătrunde în domeniul ei vast
Sigilat cu un lacăt de aramă
Protejat de o voinţă de alamă.

Îşi smulge fusta, o sfâşie râzând.
Cu dinţii în perete, capul în pământ
Aşa alunecă spre somnul de veci
Şi popa rămâne singur într-un beci.

Poezie scrisă un vers eu, un vers Cătălina. It’s a type of poetry brainstorming as we like to call it. Sper să vă placă. Vor mai fii din serie.