Ce este dragostea?

Dragostea este atunci când cineva degeră lângă tine şi nu îi pasă prea mult de frig.

Dragostea este atunci când te loveşti, începi să plângi şi el/ea te ţine în braţe şi te ajută să te simţi mai bine.

Dragostea este atunci când nu poţi să descrii ce simţi, când totul pare perfect, când basmele par posibile, când noaptea nu are final, când o îmbrăţişare este tot ce îţi doreşti, când un “te iubesc” este atât de dulce.

Dragostea este atunci când mergi la filme pe care nu vrei neapărat să le vezi, dar te duci totuşi pentru a petrece mai mult timp cu acea persoană pe care o iubeşti.

Dragostea e atunci când două persoane se acceptă aşa cum sunt, cu nebunie temporară, cu role care nu merg prea bine, cu aparat zgâriat, cu multă zăpadă şi cu o sticlă de vin bun.

Dragostea pleacă de la nimic şi în timp ajunge totul.

Dragostea este un pat care scârţâie.

O zi care nu m-a vrut

Acum câteva săptămâni eram mai de dimineaţă pe la Unirea, aşteptam o colegă să caut un cadou pentru prietenul meu. Ca de obicei am ajuns mai devreme şi am ieşit uşor din metrou (ştiam că Andreea întârzie). Am primit un pliant şi m-am postat lângă un stâlp. Am făcut un avionaş din acel pliant; nu, nu zbura pt că nu era făcut corect, dar eu eram mândră de el. Oamenii treceau pe lângă mine, poate fără să observe că cineva se uită la ei şi le zâmbeşte. Da, le zâmbeam pentru că ei au uitat de acest lucru. Toţi au îmbrăcat nişte feţe posomorâte când au ieşit din casă şi au uitat să se bucure de … viaţă. Stătem eu acolo sprijinită de un stâlp şi priveam în jur. Lângă mine era un domn. S-a uitat de două ori la mine, apoi vine cel pe care îl aştepta. Voia să îi dea CV-ul lui; deci mai sunt şi oameni care vor să facă ceva cu viaţa lor. După ce pleacă cei doi vine un bătrân şi întreabă un domn ceva de o casă de pensii încep să discute despre neajunsurile vieţii. Ce ţi-e şi cu viaţă? Stau să mă gândesc că am doar 16 ani şi ceva şi am realizat nişte chestii, minore ce-i drept, dar m-am simţit mândră de mine în acele momente. Împlinită e cuvântul.
E ciudat cum poţi merge pe stradă fără să priveşti în stânga şi îndreapta, fără să te intereseze dacă femeia de la chioşc îşi bea cafeaua şi citeşte ziarul ca în fiecare dimineaţă, că bătrânul de la colţ încă cerşeşte pentru a-şi lua o pâine şi trece de încă o zi din viaţă lui devenită mizerabilă, fără să îţi pese că pe jos e noroi şi fără să îţi pese că e un soare sus care străluceşte.
Cum mă uitam la lume mă gândeam la ce se gândesc. Ştiam că voi veni acasă seara şi voi scrie ceea ce vedeţi voi acum însă într-un format mai poetic; ca de obicei mi-am uitat ideile şi redau doar ce îmi amintesc. A fost o zi … plictisitoare ca să nu zic rea. Ore aproape deloc, aceeaşi clasă cu 28 de inşi care fiecare are idei diferite despre ziua asta şi mai ales un eu care chair nu are idee de ce ziua asta a fost. De azi mi-m propus să zâmbesc mai des, chiar şi fără motiv. Un zâmbet poate face pe cineva feiricit; un sărut poate schimba total ziua cuiva şi o îmbrăţişare face mai mult decât multe cuvinte. Probabil pare banal tot ce am scris, dar măcar exprim ce e în sufletul meu. Vă doresc un zâmbet, un sărut, o îmbrăţişare. Nu vă veţi dori nimic în plus după ce le veţi primi.